Câţi oameni se-ntrebară
„A fi ori nu a fi ?..”
De parcă Viaţa-n doară
Se poate cântări.
Câţi oameni se-nvârtiră
Cu chibzuitu-acest
De crezi că se porniră
Să strige un protest.
Protestul însă, iată,
Nu e prea înţeles
Căci Viaţa le-a fost dată,
Nu singuri ei şi-o ţes.
Ce ar dori să spună
Dilema asta-n plin
Că Viaţa nu e bună
Şi-i plină cu venin?
Ori totuşi se mai poate
S-o mai îndrepţi niţel
Chiar de n-ai dor în toate
Şi nu ai nici un ţel.
„A fi...” – tu îi dai voie
Ei, de a exista
Şi că mai ai nevoie
Pe lume-ncă de ea.
„Nu fi...” – îi vei decide
Tu soarta, împărat
Cum un călău ucide
Pe insul condamnat.
Se uită doar în spusă
Zicala când întind
Că nu ea li-i supusă,
Ci ei, de ea depind.
Căci dacă vei susţine
Că nu vrei să trăieşti –
Viaţa va rămâne,
Că eşti tu, ori nu eşti.
Mulţimi de intelecte
Ţipă gălăgios,
Dar în priviri prudente,
O dârdâie fricos.
C-adică: Uite, mamă,
Ce îndrăzneţi suntem:
Ca să ne facem seamă
Dacă dorim – putem!
Dar uite că problema
Nu-i cum s-o dai la porci,
Dilema e dilema
Că nu poţi să o-ntorci!
Ai dispărut din toate
Cu gestul pătimaş
„A fi...” nu este-n moarte,
Iar tu ai fost un laş.
Fricosul întrerupe
A fi un om în trai
Şi cată să s-astupe
Cu liniştiri de rai.
Nevrând să mai rămâie
Pe linia de foc
Prin fumuri de tămâie,
Îşi caută un loc.
Temându-se de Viaţă
Care să-l crească vrea
Se-năbuşă în piaţă
Ce moarte doar i-a da.
Religia-l mănâncă,
Robii l-au îndoiat,
Parcă e viu el încă,
Dar este decedat.
„A fi...” în el nu este –
Iobagul unei guri
Există-ntr-o poveste
Din cărţi şi-nvăţături.
Într-o-aşteptare biată
De nu ştiu ce şi cum –
„A nu fi...” te îmbată-n
Ninsorile de scrum.
Etern doar vei rămâne
Neexistent produs
Departe de lumine
De toţi, în tot, supus.
Privindu-te cu jale:
„Ah, ce sunt chinuit!”
Nu lupţi – tu nu ai Cale!
N-ai Viaţă – ai murit!
Când Viaţa te conduce
Cu Duhul lui Cristos
Ţi-ai răstignit pe cruce
„Nu-a fi”-ul fioros.
Părintele te-ndeamnă
Să fii, să mergi, să treci
Prin arşiţă şi toamnă,
Prin drumurile reci.
Un luptător al Vieţii
Iubire-n el purtând
Spre zborul Dimineţii
Luptând, păşind, trăind.
Pot azi descis a spune
În Viaţă un îndemn:
„A fi!” – e o minune!
„A nu fi...” – un blestem.